Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, ediţia a V-a a fost un eveniment special pentru noi, fiind prima expoziție la care am participat. Multe emoții și multă bucurie.
Vă mulțumim pentru aprecieri și pentru că ați venit să ne întâlniți! Mulțumim Revista Atelierul pentru organizarea cu atenție și eleganță a evenimentului.

Au scris despre noi și creațiile expuse:

„Cu bucurie în suflet, îi zăresc pe Monica și Bogdan de la Atelier Kiku. În timp ce  ei discută cu vizitatorii, mă gândesc cum să mă bag în seamă: “Salutare, Monica și Bogdan! Eu sunt Magda. Vă urmăresc pe Facebook. Așa v-am descoperit și v-am propus interviul. Ce credeți? Acum vă urmăresc și în viața reală!”. Hmm, acesta ar fi mai degrabă modulul  “duduia stalker” și parcă nu așa mi-am propus să fiu. Fără să-mi mai fac prea multe scenarii în minte, merg la Monica și mă prezint, iar ea m-a întâmpinat veselă și prietenoasă cu o îmbrățișare. Am descoperit-o exact așa cum mă așteptam, un om cald și pasionat de ceea ce face. Deși este mai tăcut, Bogdan mi-a părut la fel de prietenos și de pasionat. De asemenea, am făcut cunoștință și cu cinci dintre produsele lor: pendul STAIRWAYS care odată ajustat poate avea aceeași înălțime ca mine, pendul SCHIRBA care te ademenește cu lumina, veioza Cubs cu siguranță iubește beletristica, veioza Light Tunnel care mă poartă cu gândul la tărâmul african, iar în veioza Rainbow am descoperit o invitație clară la colorat seri și vise. Toate produsele parcă îndeamnă la nopți albe, inspiraționale și pline de contemplație.” (Duduia Magda)

„Este o plăcere să stai de vorbă cu Monica și Bogdan, din spatele brandului Atelier KIKU. Sunt deschiși, veseli, drăguți, au răbdare să explice și imaginație din plin. Corpurile lor de iluminat sunt unice, chic și vesele. Un joc de texturi, forme și lumină. Bineînțeles că mi-a rămas gândul la veioza cu creioane, și eu am nevoie de un loc unde să le pun pe ale mele!” (Sertarul cu surprize)

„Atelier Kiku fac obiecte de iluminat si de decor creative… foarte creative. Eu mă declar mare fană a veiozei cu creioane colorate, asta că tot sunt la modă cărțile de colorat pentru adulți.” (Too dear)

„Corpurile de iluminat Schirba și Stairways de la Atelier Kiku s-au integrat perfect în spațiu și s-au implicat în crearea atmosferei.” (Revista din lemn)