„În urmă cu un an, Bogdan şi Monica luau decizia de a renunţa la slujbele lor pentru a se dedica unui proiect personal pe care îl plănuiau de ceva vreme. O mică afacere pe care să o dezvolte de la zero, cu dăruire și cu multă creativitate.

Visul lor s-a materializat la începutul lui 2016, odată cu prima veioză creată sub numele Atelier Kiku. ”Încă avem primul produs. Cumva s-a lipit de noi și noi de el”, povestește, glumind Monica. ”Este vorba despre o veioză cu lumină caldă, ambientală. Am denumit-o Light Tunnel. Baza este realizată dintr-un trunchi de copac, iar abajurul este confecționat din hârtie împletită. Ne-am jucat puțin cu luminile și umbrele. Este un produs de care suntem extrem de atașați și cum care am participat, chiar, la expoziții”.

De altfel, Monica și Bogdan pun mare accent pe protejarea mediului înconjurător și încercă, pe cât posibil, să transmită același mesaj prin intermediul creațiilor lor. ”De fiecare dată mă gândesc că eu îmi reprezint afacerea, iar ceea ce aduc în fața clientului trebuie să îmi reflecte principiile și modul de viață”, spune Monica. ”Și eu, și Bogdan iubim aceste meleaguri, cadrul natural de care se bucură țara noastră. Atelierul Kiku produce doar atât cât are nevoie, fără să pună în pericol mediul înconjurător. Încercăm să reciclăm materia primă care ne rămâne. Ar fi ideal ca pe viitor să putem investi în tehnologii care să ne ajute mai mult, în acest sens”, explică Monica.”

Citește tot articolul pe Fabrika de Case